Ann Cleeves:
NEGRU DE CORB

32,38 lei  fara tva

 

Un thriller psihologic distins cu premiul Duncan Lawrie pentru cel mai bun roman polițist, scris de câștigătoarea Premiului Diamond Dagger pentru întreaga carieră.

 

În stoc

Cod Produs: CSP0030 Categorie: Etichete: , , ,

Descriere

E o noapte de An Nou

ca oricare alta în Shetland. E frig, zăpada s-a așternut în straturi groase, dar oamenii ies împreună pe străzi, cântă, se distrează. Chiar și singuraticul și ciudatul Magnus Tait se pregătește de petrecere și își așteaptă, ca în fiecare an, oaspeții care nu i-au călcat vreodată pragul. Unica ființă care-i ține de urât e un corb la care ține ca la ochii din cap. Totul se schimbă când două fete îi intră în casă și îi amintesc de un episod groaznic din trecut…

Câteva zile mai târziu, Fran Hunter descoperă pe câmpul înghețat cadavrul uneia dintre fete. Întreaga comunitate e cutremurată. Inspectorul Jimmy Perez e pus în fața unui caz dificil, în care trebuie să discearnă între ura și prejudecățile localnicilor față de străini și frânturile de adevăr pe jumătate rostite.

Deasupra tuturor, corbii se rotesc într-un dans macabru.


„Cleeves creează o lume convigătoare a ostilității împotriva străinilor… a micilor snobisme și a marilor gelozii. Negru de corb iese din tiparele romanului polițist britanic, respectându-i, totodată, punctele forte: o narațiune puternică și o construcție inteligentă.” – Jane Jakeman, Independent

„Cleeves excelează din nou în a crea atmosferă… Un thriller psihologic migălos construit.” – The Times

„Un roman polițist puternic, întunecat, care se distinge prin inteligența și franchețea caracterizărilor de personaj.” – Andrew Taylor, Tangled Web


Ann Cleeves

s-a născut în 1954 și a copilărit în partea de vest a Angliei, în Herefordshire și, apoi, în North Devon.
După ce a renunțat la facultate, a avut o serie de job-uri ocazionale dintre cele mai diverse: asistent social pentru copii, bucătar la un centru de observare a păsărilor, ajutor de salvamar și ofițer pentru eliberarea condiționată. S-a căsătorit cu Tim, un cunoscut ornitolog și, când acesta a primit un post pe micuța insulă Hilbre, aflată în estuarul Dee, unde ei doi erau singurii locuitori, s-a apucat de scris.
Au urmat mai multe romane (peste douăzeci), publicate începând cu 1986, și traduceri în peste 20 de limbi până în prezent.
Cele două serii de succes ale lui Ann Cleeves au fost transpuse în două seriale TV realizate de ITV (după cărțile care o au drept protagonistă pe Vera Stanhope) și respectiv BBC (după volumele din seria „Shetland”). Serialul „Vera” a fost deja difuzat în peste 30 de țări, printre care Australia, S.U.A., Germania, Cehia, Polonia, Japonia, Canada, Suedia etc.
În 2006, Ann Cleeves a primit premiul Duncan Lawrie Dagger, acordat de către Crime Writer’s Association (CWA) pentru primul roman din seria „Shetland”, „Raven Black” (tradus în limba română sub titlul Negru de corb, Crime Scene Publishing, 2012).
Anul 2014 a reprezentat pentru autoare una dintre cele mai bune perioade literare, succesul celor două seriale TV atrăgând după sine vânzări excepționale ale tuturor romanelor sale.
În 2015, la Crime Scene Press a apărut în limba română și un roman din seria „Vera”, „Harbour Street” (tradus sub titlul „Secretele din Strada Portului”).

Informații adiționale

autor

editura

gen

,

varsta

coperta

broșată cu clapete

format/marime

14 x 20,5 cm

numar pagini

336

ISBN

978-606-94295-4-9