Reduceri!
 

DICȚIONAR ȘCOLAR GERMAN-ROMÂN ROMÂN-GERMAN

38,44 lei 32,45 lei

 

Prezența între aceleași coperte a celor două dicționare, numărul mare de cuvinte, de sensuri și contexte exemplificatoare și, nu în ultimul rând, formatul și modul de prezentare constituie avantaje incontestabile care recomandă de la sine o astfel de lucrare atât elevilor cât și altor categorii de utilizatori interesați de studiul limbii germane.

Indisponibil momentan!

Stoc epuizat

 

Descriere

Conceput ca un instrument de lucru pentru cei care studiază limba germană, precum și pentru vorbitorii nativi care se află în situația de a utiliza limba română, dicționarul de față conține cuvintele din fondul principal lexical al ambelor limbi și acei termeni tehnici uzuali din viața cotidiană. Selecția are la baza frecvența de utilizare și actualitatea termenilor, spațiul acestei lucrări nepermițându-ne luarea în considerare a arhaismelor, regionalismelor și a cuvintelor rar folosite.

În ceea ce privește polisemia cuvintelor, s-a urmărit ca sintagmele, expresiile și proverbele să fie prezente în situația în care sensul global al acestora nu concordă cu semnificația fiecărei componente în parte.

Între paranteze sunt menționate domeniile sau contextul semantic în care sunt utilizate cuvintele respective [laringe, s.n. (anat.) Kehlkopf, -(e) s/e s.m.].

Verbele tari și verbele neregulate slabe din limba germană sunt marcate cu asterisc în corpul dicționarului și sunt incluse într-un tabel la finalul lucrării. Informațiile gramaticale (genul substantivelor, diateza verbelor) sunt scrise cu litere cursive.

Informații adiționale

Greutate0.76 kg
gen

editura

coperta

brosata

format/marime

11 x 16 cm

numar pagini

864

ISBN

9786068668598